Un plan alternativ al energiei electrice pentru Romania anului 2020 bazat pe noile tehnologii

J. Constantinescu

Dupa parerea autorului, strategia nationala a energiei (SEN - 2007) este orientata pe tehnologie conventionala si nu valorifica avantajele competitive ale Romaniei. Ea nu este nici pe deplin armonizata cu noul pachet UE al energiei si manifesta inconsistente in ceea ce priveste sursele de energie regenerabila, cogenerarea, productia distribuita de energie si dezvoltarea alimentarii cu energie in zonele rurale. 

Planul alternativ care se propune in articol reprezinta o schimbare de paradigma strategica, prin trecerea de la masurile impracticabile de "autonomiei energetice" axata pe carbuni, la optiuni bazate pe tehnologia curata a energiei si export de certificate de emisie. Planul tinteste spre o pondere aproximativ egala a hidroenergiei, gazelor naturale, carbunilor, energiei nucleare si surselor alternative de energie catre anii 2020 - 2025. 

Investitiile in tehnolgiile eficiente si curate, inclusiv in infrastructura de transport a gazelor si energiei electrice, depind insa critic de un mediu de reglementare stabil si sustinator, care exclude dominarea in piata, chiar si de catre intreprinderile de stat. Sistemul actual de sprijin al surselor alternative are nevoie de o definire, alocare si finantare adecvata a serviciilor de interes general.
(Energetica 1, 2008)

Descriptori: energie, strategie, plan al energiei electrice, piata, generare distribuita, dezvoltare durabila, tehnologie, surse regenerabile, dezvoltare rurala, sisteme de sprijin in energie.